Vorbeste cu mine

Trec printr-o perioada grea de dezechilibru emotional.Anul trecut am fost tot timpul cu grja pierderii locului de munca si mai ales cu grija deteriorarii relatiei cu sotul meu. Am schimbat locul de munca si imi este destul de greu in aceasta schimbare.Sunt o fire emotiva si acum mai mult ca oricand imi stapanesc greu emotiile,imi tremura rau mainile incat mi-e greu sa tin ceva in mana,si mai ales sa scriu.Scrisul imi este necesar la locul de munca.De asemenea plang prea usor si de prea mult timp.Mi-am pierdut increderea in mine,in capacitatea de a face fata cerintelor la noul loc de munca.Mai tare sufar si plang din cauza schimbarii in plan sentimental.Imi iubesc sotul si simt ca nu pot trai fara dragostea lui.El nu recunoaste desi am incercat sa discutam de multe ori,dar are o relatie cu o colega de serviciu.Cauta tot mai des sa plece de acasa fara mine gasind tot felul de pretexte.O duce la concerte,la munte ,acasa la ea,lipseste nopti de acasa spunand ca pleaca pentru mai multe zile in delegatie cu serviciul.Nici dragoste nu mai face cu mine pretextand ca are o perioada mai proasta si nu poate,dar ca ma iubeste la fel ca nu s-a schimbat nimic intre noi. Eu am vazut niste poze cu ei si am mai prins franturi de chat de acea mi-e greu sa mai cred vorbele lui. Asa am ajuns sa-mi pier increderea in mine si in el. Nu stiu ce sa mai fac pentru a ma reechilibra emotional si a merge mai departe. Imi e greu sa fac fata la aceste shimbari. Sper ca sfaturile unui psiholog sa-mi fie de ajutor.Acesta este motivul pentru care v-am scris.

As vrea sa schimbam ordinea situatiilor dificile cu care te confrunti: starile de disperare asociate infidelitatii sotului (voi reveni asupra acestui punct), anxietatea, agitatia, frica de ceea ce s-ar putea intampla, conflictul interior: sa-i spun - sa nu-i spun /  sa actionez - sa nu actionez / pe cine sa anunt? fac bine? etc; secundar acestui tavaluc de trairi emotionale vin dificultatile de concentrare, adaptare la noul loc de munca. Deci, cauza numeroaselor stari de neliniste o reprezinta relatia de cuplu, incapacitatea de a interveni/actiona, frica de parasire, lipsa de abilitati de solutionare a unui conflict interior, sentimentul de neputinta ... Consider ca oportun ar fi sa va clarificati dvs nevoile fata de relatia de cuplu si sa va definiti ceea ce ati asteptat de la aceasta relatie. Stiu ca este dureros sa construiti acum un alt scenariu pentru casnicia dvs, diferit de "visul lui Fat-Frumos", stiu ca educatia primita de la parintii dvs a valorizat barbatul si pastrarea secretului "rufelor murdare" si mai stiu ca nu ati exersat rolul "femeii provocatoare si seducatoare". Nu va pot spune ce sa faceti pentru ca nu stiu cum e mai bine, fiecare om are alte ancore, alta istorie de viata, deciziile noastre ar trebui sa fie asumate pe deplin. Psihologul nu da sfaturi! In acest moment relatia dvs se afla intr-o criza si de aceea va recomand sa nu faceti schimbari majore, prioritar este restabilirea echilibrului dvs, propria persoana. Deci, nu cautati date despre actiunile sotului, colegei sale de serviciu pentru ca sunt piste false. Acum contati dvs si nevoile dvs!

PS: Am invatat si eu, la fel ca multe alte femei, ca intr-o casnicie valorile si ierarhia acestora nu mai pastreaza fidelitatea ca valoare de prim rang (incalcarea promisiunii date in fata lui Dumnezeu e la fel de confuza ca si Postul...), sunt multe forme de infidelitate, iar o relatie sanatoasa nici nu-si pune problema seriozitatii si respectului fata de celalalt. Am descoperit ca viata fiecarei casnicii trece in mod natural prin mai multe etape, confruntari si dispute care testeaza intr-un fel atasamentul dintre parteneri, deznodamantul fiind intotdeauna fericit: casnicia devine si mai solida ori avem sansa sa ne eliberam dintr-o relatie otavitoare.