Afect. Afectivitate (Tipuri psihologice CG Jung)

Afect. Prin afect se întelege o stare a sentimentului caracterizata, pe de-o  parte, de o inervatie perceptibila a corpului, pe de alta, de o tulburare specifica a cursului reprezentarii. Utilizez ca sinonim cu afect termenul de emotie. Spre deosebire de Bleuer (v. Afectivitate), disting sentimentul de afect, desi trecerea sentimentului în afect este fluida, caci orice sentiment, cand atinge o anume intensitate, declanseaza inervatii corporale si se transforma astfel în afect. Din ratiuni practice, este bine sa deosebim însa afectul de sentiment. Caci acesta din urma poate fi o functie de care putem dispune dupa bunul nostru plac, în vreme ce afectul, de regula, nu este. Tot asa, afectul este caracterizat prin inervatii sensibile ale corpului, în vreme ce acestea lipsesc în cazul sentimentului sau au o intensitate atat de scazuta încat nu pot fi percepute decat cu instrumente foarte fine cum ar fi fenomenul psihogalvanic. Afectul îsi adauga senzatia inervatiilor corporale declansate de el. De aici a pornit teoria afectelor a lui James-Lange, în care afectul este derivat cauzal din inervatiile corpului. Fata de aceasta interpretare extrema, eu concep afectul, pe de-o parte, ca o stare psihica a sentimentului, pe de alta, ca o stare fiziologica de inervare; ambele cumulîndu-se reciproc, se influenteaza una pe cealalta; cu alte cuvinte, unui sentiment intens i se asociaza o componenta senzitiva prin care afectul se apropie mai mult de senzatie (v. mai jos) si se deosebeste substantial de starea sentimentului. în ce ma priveste, atribui afectele net marcate, adica afectele însotite de inervatii corporale violente, nu domeniului functiei simtire ci aceluia al functiei senzatie (v. Functie).

Afectivitate. Afectivitatea este un concept creat de E. Bleuler. Afectivitatea desemneaza si înglobeaza „nu doar afectele în sensul propriu al cuvîntului, ci si sentimenele usoare sau tonalitatile de placere sau neplacere în registrul sentimentului". Bleuler distinge de afectivitate, pe de-o parte, senzatiile simturilor si celelalte senzatii corporale, pe de alta parte, „sentimentele", în masura în care acestea sunt procese interioare de perceptie (de pilda, sentimentul certitudinii, al verosimilitatii) si ganduri sau cunostinte imprecise.